CONSILIUL JUDEȚEAN A ACHIZIȚIONAT 5 APARATE DRUG TEST PENTRU IPJ MEHEDINȚI

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a predat inspectorului șef al Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți, cms. șef Lucian Tunaru, pe baza unui proces verbal, cele 5 aparate Drug Test și testele aferente, achiziționate de Consiliul Județean Mehedinți, cu scopul de a sprijini activitatea de limitare a consumului de droguri în rândul conducătorilor auto care circulă pe drumurile din județul Mehedinți.

“Am luat decizia de a face această achiziție imediat după accidentul din județul Constanța, petrecut în vara acestui an, în urma căruia doi tineri au murit, iar șoferul s-a dovedit a fi sub influența substanțelor interzise în momentul dramei.

Astfel, am achiziționat 5 sisteme de testare, dar și teste de unică folosință care să ajute forțele de ordine să îi depisteze pe cei care încalcă legea, să aplaneze conflictele și să aducă dovezi de necontestat în justiție.

Până acum, Poliția Mehedințeană avea în dotare 3 aparate Drug Test, cu care, în primele 10 luni ale anului au efectuat peste 800 teste, procentul rezultatelor pozitive fiind aproape de 10%.

Din păcate este o realitate îngrijorătoare! Consumul de droguri ia amploare și este nevoie de măsuri care să descurajeze astfel de fapte care pot avea urmări grave.

Am speranța că dotarea Poliției cu cele cinci aparate va ajuta la descurajarea consumului de droguri în rândul conducătorilor auto și sigur, atunci când rezultatele sunt pozitive, să se ia măsurile legale.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare