Grupul parlamentar PNL din Camera Deputaţilor propune interzicerea sponsorizării programelor televizate pentru copii de către operatorii din domeniul jocurilor de noroc

Grupul parlamentar al PNL a depus în Parlament un amendament la o iniţiativă care se referă la reducerea timpului de publicitate în cadrul programelor pentru copii, care prevede că este interzisă sponsorizarea în cadrul programelor televizate pentru copii de către operatorii din domeniul jocurilor de noroc. Anunţul a fost făcut marţi, la Parlament, de liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache.

Liderul deputaţilor PNL a declarat că grupul parlamentar PNL a depus un amendament în cadrul dezbaterii unei reglementări aflate pe rolul Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor o iniţiativă care se referă la reducerea timpului de publicitate în cadrul programelor pentru copii.

”Noi intervenim cu un nou amendament în cadrul aceste propuneri legislative prin care spunem că este interzisă sponsorizarea în cadrul programelor televizate pentru copii de către operatorii din domeniul jocurilor de noroc”, a afirmat Andronache.

El a precizat că în ultima perioadă ”a apărut o anomalie, şi anume emisiuni televizate la ore care în mod evident sunt în afara orelor destinate programelor pentru copii, apar ca fiind susţinute, sponsorizate de operatori din domeniul jocurilor de noroc”.

”De asemenea se impune şi interdicţia publicităţii în cadrul programelor pentru copii la jocurile de noroc la băuturile energizante, la cele alcoolice, la produsele de tutun şi cele de vaping pentru că din punctul nostru de vedere la ora aceasta reglementarea aceasta apare doar într-o normă de aplicare respectiv Codul audiovizualului care nu este o normă primară. Noi considerăm că trebuie să intervenim ca legiuitor în materia aceasta din cauza faptului că apar din ce în ce mai des astfel de situaţii în programele de televiziune care se adresează copiilor”, a completat Andronache.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare