Ombudsmanul lingvistic al Ucrainei sfidează România: Elevii ar trebui să vorbească ucraineană și în timpul pauzelor școlare

În ajunul Zilei Literaturii și Limbii Ucrainene, sărbătorită pe 27 octombrie, Ombudsmanul lingvistic al Ucrainei, Taras Kremen, a acordat un interviu publicației “Ukrinform”, în care a explicat modul în care Biroul Comisarului pentru Protecția Limbii de Stat „contribuie” la garantarea limbii ucrainene în domeniul serviciilor, televiziunii și în educație, transmite BucPress din Cernăuți.

El consideră că, în special, elevii ar trebui să vorbească ucraineană și în timpul pauzelor școlare, deoarece aceasta face parte din procesul educațional.

„Legislația ucraineană stabilește că limba de predare în instituțiile de învățământ este limba de stat. Noi am solicitat Ministerului Educației și Științei al Ucrainei clarificări suplimentare cu privire la ceea ce constituie procesul educațional, deoarece multe încălcări ale legii lingvistice au loc în afara orelor de curs. Poziția noastră este că procesul educațional cuprinde toate activitățile care au loc pe teritoriul instituției de învățământ. Acest lucru include atât orele de curs, cât și munca de îndrumare, precum și interacțiunea dintre solicitanții de educație și cadrele didactice în săli de clasă, sălile de mese, holuri, săli de sport, pe stadion și pe teritoriul școlii. Pauza dintre ore, de asemenea, face parte din procesul educațional și trebuie să se desfășoare în limba de stat”, a declarat Taras Kremen.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare