PSD vrea închisoare pentru proprietarii, chiriaşii sau administratorii de imobile în care se consumă droguri

Un proiect de lege iniţiat de PSD va revitaliza combaterea consumului de droguri, anunță deputata Elena Stoica, într-un comunicat de presă. Prin proiectul respectiv, vor fi pedepsiți cu închisoarea proprietarii, chiriaşii sau administratorii de imobile în care se consumă droguri, transmite Inpolitics.

”PSD a depus un proiect legislativ în scopul prevenirii şi combaterii ferme a traficului şi consumului de droguri, astfel încât evenimente dramatice, precum accidentul de la 2 Mai, să nu se mai întâmple.
Potrivit propunerii de act normativ, şoferilor depistaţi ca fiind sub influenţa drogurilor sau alcoolului le va fi interzis dreptul de a mai conduce vehicule pentru o perioadă de până la zece ani, iar pedeapsa cu închisoarea nu va mai putea fi amânată, indiferent de motive, fiind eliminată suspendarea privării de libertate” anunță deputata, uitînd că ultima prevedere deja a fost introdusă prin legea Anastasia.

”Demersul legislativ al PSD mai prevede majorarea pedepselor referitoare la finanţarea faptelor care sunt în legătură cu traficul şi consumul de substanţe psihoactive, acestea, alături de mijloacele de producere a lor, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificare, urmând să fie confiscate.
Un alt element de noutate prevăzut de această iniţiativă legislativă este considerarea folosirii minorilor în derularea de operaţiuni cu substanţe psihoactive ca fiind circumstanţă agravantă(…) Consumul de droguri va fi descurajat şi prin sancţionarea cu închisoare a proprietarilor, chiriaşilor sau administratorilor de imobile în care se consumă droguri” mai anunță deputata PSD. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare