Europarlamentarul Terheș, întâlnire cu fostul ministru al Muncii din Administrația Trump

Europarlamentarul Cristian Terheș l-a primit pe data de 18.09.2023 la biroul său de la Bruxelles pe Alex Acosta, fostul ministru al muncii (labor secretary) din administrația Trump, cu care a discutat îndelungat pe subiecte de interes comun, de la cooperarea transatlantică în general și relația România-SUA în special, până la importanța promovării valorilor conservatoare în viața publică.

Întâlnirea a fost urmată de un prânz comun, iar seara de o cină, la care au participat și alți europarlamentari.

Europarlamentarul Terheș a scos în evidență importanța întăririi și dezvoltării relației transatlantice, mai ales în contextul actual.

„Am discutat pentru câteva ore cu Alex Acosta despre importanța relației transatlantice, în care România joacă un rol crucial. Ce a făcut America puternică sunt alianțele pe care le-a construit și valorile pe care le-a apărat. Determinarea de a întări aceste alianțe și a promova aceste valori este mai importantă decât oricând. Am rămas că vom colabora și conlucra pe toate aceste subiecte de interes comun”, a spus europarlamentarul Terheș.

Alex Acosta face un tur prin Europa pentru a se întâlni cu politicieni conservatori.

Rene Alexander Acosta, pe numele complet, este fost judecător și procuror, ce a ocupat și funcția de decan al colegiului internațional de drept din Florida.

Acesta a ocupat diverse funcții în departamentul de justiție din administrația Bush, ocupându-se de chestiuni ce țin de drepturile omului.

Pe data de 16 februarie 2017 Alex Acosta a fost propus să ocupe funcția de ministru al muncii (labor secretary) de către președintele Trump, poziție pe care a ocupat-o până pe data de 19 iulie 2019.

Acosta a fost de două ori nominalizat de către Hispanic Business Magazine ca unul dintre cei mai influenți 50 de hispanici din SUA.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare