Președintele Serbiei la ONU: Discursul președintelui Braziliei a fost mai aplaudat decât cel al lui Biden

Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, care participă la dezbaterile de la 78-a sesiune a Adunării Generale ONU, a transmis că în discursul său de joi 21 septembrie va apăra cu fermitate poziția Serbiei. „Sunt convins că cetățenii țării noastre vor fi mândri de conducătorii lor” – a postat Vučić pe Instagram.

Vučić a declarat că a avut mai multe întâlniri cu lideri europeni, inclusiv cu cancelarul Gernaniei, Olaf Scholz și președintele Consiliului European, Charles Michel. Vučić a adăugat că s-a întâlnit și cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, cu care a discutat probleme regionale și despre apropiata vizită a președintelui Turciei în Serbia. Vučić a declarat că vor urma importante întâlniri bilaterale cu lideri care în viitor pot avea influență politică și economică.

„Mă voi întâlni cu emisarul special al Uniunii Europene pentru dialogul cu Pristina, Miroslav Lajčak și cu toți cei care trebuie să discut despre situația din Kosovo” – a declarat Vučić, adăugând că din discursurile de la tribuna ONU a putut vedea și simți că există viziuni total diferite asupra lumii și i se pare că discursul președintelui Braziliei a primit mai multe aplauze decât discursul președintelui SUA, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată. „Se observă o schimbare acum, când au izbucnit noi conflicte între Azerbaidjan și Armenia, când există tensiuni între Canada și India, când zilnic avem atâtea morți în Ucraina și când se răcesc relațiile dintre chinezi și englezi, între chinezi și germani. Devine clar cât de important este să se discute teme serioase. Consider că escaladarea problemelor și a conflictelor se va opri, în caz contrar, consecințele vor fi din ce în ce mai grave” – a transmis Vučić

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare