Companiile italiene vor să revină în Rusia

Companiile italiene care au părăsit piața rusă după ce a început operațiunea militară specială, plănuiesc să revină în Rusia de îndată ce situația va permite acest lucru, a anunțat Vittorio Torrembini, președintele Asociației antreprenorilor italieni din Rusia.

„Pentru companiile italiene, și nu numai, piața rusă este foarte importantă. Aproape toate vor să se întoarcă. Am avut trei companii care au lucrat în industria de petrol și a gaze. Este vorba, în special, de Maire Tecnimont și Saipem, care au avut contracte în valoare de miliarde de euro. Nu cred că acționarii acestor firme nu vor să se întoarcă”, a declarat Torrembini.

De la începutul operațiunii militare speciale, companiile italiene au pierdut aproximativ 35% din exporturile rusești. Firmele care au rămas în Rusia se simt bine. Unii antreprenori au reușit, de asemenea, să-și sporeacă schimburile comerciale.

Anterior s-a anunțat că firmele occidentale, care, din cauza sancțiunilor antirusești, au părăsit Federația Rusă, au pierdut peste 70 de miliarde de dolari. Cele mai mari pierderi au fost înregistrate de companiile din sectorul combustibililor și al energiei. Astfel, Shell, care s-a retras de pe piața rusă și a refuzat să cumpere gaz de la Gazprom pentru ruble, a înregistrat o pierdere de 3,9 miliarde de dolari. Grupul norvegian Equinor a pierdut 1,08 miliarde de dolari, în timp ce firma italiană Enel a pierdut 527 de milioane de euro.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare