La Spitalul din Vânju Mare s-a turnat ultimul planșeu peste etajul al II-lea al unuia dintre corpurile noi ale cladirii

La Spitalul din Vânju Mare s-a turnat ultimul planșeu peste etajul al II-lea al unuia dintre corpurile noi ale cladirii.

În cadrul vizitei pe care a făcut-o președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, pe șantier, împreună cu senatorul Liviu Mazilu și consilierul județean, Simona Stăncioiu Chirfot, constructorul a transmis că aceasta este ultima fază importantă din etapa de extindere a Spitalului, urmând să se realizeze acoperișul peste acest corp, iar apoi să se continue lucrările la exteriorul și interiorul corpurilor de clădire.

În acest ultim corp care se construiește vor fi: sală de operații, Secțiile Chirurgie și Anestezie și Terapie Intensivă, Laborator de analize medicale și spații tehnice la parter.

“Practic, lucrarea este realizată în proporție de 85%, iar de acum, lucrările intră în linie dreaptă pentru finisaje, pentru ca cel mai târziu, în primăvara anului viitor, investiția să fie finalizată.În parte din spital s-au realizat lucrările interioare, s-au montat instalații și pot spune că saloanele care au grupuri sanitare proprii și sunt mulțumit de ceea ce s-a făcut!În paralel, facem demersurile pentru dotarea cu aparatură și echipamente medicale, astfel încât, unitatea să fie redată pacienților din zona de sud a județului.Sănătate tuturor!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare