UE va spiona jurnaliștii

Comisia pentru cultură a Parlamentului European a susţinut joi ca viitoarea Lege privind Libertatea Presei să oblige toate societăţile din mass-media să publice identitatea proprietarilor lor, precum şi a celor din partea cărora primesc publicitate instituţională sau susţinere publică, inclusiv din ţările din afara UE, relatează agenţia EFE conform Agerpres.

Însă în poziţia lor de negociere statele UE au inclus, la cererea Franţei, o excepţie care să permită urmărirea jurnaliştilor cu ajutorul programelor informatice de spionaj, prin invocarea protejării „siguranţei naţionale”.

Respectiva comisie şi-a stabilit poziţia de negociere pentru viitorul Regulament European privind Libertatea Presei şi, cu excepţia cazului în care plenul Parlamentului European nu-i dă undă verde la un vot în octombrie, este pregătită să negocieze această legislaţie cu statele membre (Consiliul UE), care înaintea vacanţei de vară au convenit la rândul lor asupra unei baze de negociere pe acest subiect.

În ce priveşte publicitatea instituţională, eurodeputaţii doresc ca toate autorităţile publice (guverne, instituţii etc.) să publice anual informaţii detaliate despre banii pe care-i investesc în publicitate în presă şi platforme online.

Mai mult, publicitatea instituţională plătită unei societăţi media sau platforme nu va putea depăşi 15% din bugetul total alocat în acest scop într-o ţară membră a UE de către autoritatea sau entitatea care apelează la acest serviciu.

Noile norme urmăresc să împiedice orice interferenţă sau presiune nejustificată asupra mass-media, protejează dreptul jurnaliştilor de a nu-şi dezvălui sursele şi, cel puţin teoretic, previne ca aceştia să devină victime ale programelor de spionaj, exceptând situaţiile în care această acţiune „este justificată printr-un caz concret şi este dispusă de o autoritate judiciară independentă pentru investigarea unei infracţiuni grave”, precum terorismul sau traficul de fiinţe umane.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare