CONSILIUL JUDEȚEAN ACHIZIȚIONEAZĂ APARATE DRUG TEST PENTRU IPJ MEHEDINȚI

În cadrul ședinței Consiliului Județean Mehedinți de astăzi, președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a propus consilierilor județeni și a fost aprobat, un amendament la proiectul de rectificare a bugetului județului, care prevede alocarea sumei de 100 000 lei pentru achiziția de aparate de tip Drug Test pentru a sprijini activitățile polițiștilor mehedințeni.

“Am făcut acest amendament urmare a celei mai recente ședințe a Autorității Teritoriale de Ordine Publică Mehedinți, în cadrul căreia am lansat discuții cu privire la mijloacele prin care putem preveni drame ca cele din județul Constanța, unde doi tineri și-au pierdut viața în accidentul produs de un șofer care consumare droguri înainte de a se urca la volan. Cu suma alocată astăzi din bugetul județului, vom putea achiziționa 5 sisteme de testare, dar și teste de unică folosință care să ajute forțele de ordine să îi depisteze pe cei care încalcă legea, să aplaneze conflictele și să aducă dovezi de necontestat în justiție.Necesitatea finanțării unei astfel de achiziții vine și ca urmare a faptului că Poliția dispune de mult prea puține astfel de aparate Drug Test, în timp ce consumul de droguri ia amploare și consider că se impune realizarea unui plan bine structurat pentru combatere, chiar și în rândul elevilor, nu doar în rândul conducătorilor auto.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare