Șeful diplomației UE: Ceea ce se întâmplă în Africa de Vest este o mare problemă pentru Europa

Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate Josep Borrell a declarat miercuri că, dacă se confirmă că în Gabon a avut loc o lovitură de stat, atunci această evoluţie va spori instabilitatea din regiune, transmite Reuters.

Un grup de ofiţeri superiori din Gabon au anunţat miercuri dimineaţa la televiziune că au preluat puterea, la scurt timp după ce autoritatea electorală naţională comunicase că preşedintele Ali Bongo Odimba a fost reales pentru al treilea mandat.

Situaţia din ţara africană este analizată de miniştrii apărării din statele Uniunii Europene, reuniţi în cadru informal la Toledo, eveniment organizat de preşedinţia spaniolă a Consiliului UE.

”Dacă se confirmă, atunci este vorba de încă o lovitură de stat militară ce sporeşte instabilitatea în întreaga regiune”, a spus Borrell în faţa miniştrilor apărării europeni.

”Întreaga zonă – începând cu Republica Centrafricană, apoi Mali, apoi Burkina Faso, acum Niger, poate Gabon – este într-o situaţie foarte dificilă şi cu siguranţă miniştrii trebuie să examineze detaliat ceea ce se întâmplă acolo şi cum putem să ne îmbunătăţim politica faţă de aceste ţări. Aceasta este o mare problemă pentru Europa”, a adăugat şeful diplomaţiei europene.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare