Ministrul de interne Cătălin Predoiu anunţă analiza posibilităţii testării antidrog a elevilor de către personal medical în şcoli

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu a anunţat luni în urma finalizării anchetei Corpului de Control al ministerului, privind accidentul din 2 MAi, analiza posibilităţii testării antidrog a elevilor de către personal medical, în şcoli, în dacă manifestă vizibil comportament caracteristic consumului de droguri. Testarea se va face doar cu acordul părinţilor, a precizat Predoiu.

Cătălin Predoiu a anunţat şi măsuri de prevenire a consumului de droguri în şcoli, subiect care va fi abordat în cadrul unui Plan Naţional de Acţiune pentru siguranţă şcolară, 2023-2024, plan care există. Predoiu a spus că a stabilit o întâlnire cu ministerele Educaţiei, Sănătăţii, dezvoltare, Familie, Muncă şi departamentul pentru românii de pretutindeni. ”Mecanismul va viza în special lupta împotriva drogurilor, violenţei şi bulling-ului în şcoli. Ca element de noutate, intenţionăm să constituim grupuri de acţiune la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, formate din reprezentanţi ai Ministerului de Interne, ai unităţii de învăţământ, precum şi asociaţii de părinţi şi elevi”, a spus el. Ministrul a mai menţionat ”analiza posibilităţii testării antidrog a elevilor de către personal medical calificat ce deserveşte unitatea de învăţământ, în situaţia în care manifestă vizibil comportament caracteristic consumului de droguri, cu acordul părinţilor”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare