Președintele Serbiei a anunțat cu Viktor Orbán că lucrările la trenul de mare viteză Belgrad-Budapesta vor fi încheiate înainte de termen, dar sunt intârzieri în Ungaria

Președintele sârb Aleksandar Vucici a declarat astăzi că a avut convorbiri cu delegația maghiară despre pe marginea unui număr mare de proiecte, precum și că cu premierul Victor Orban a convenit ca în cazul unei amenințări la adresa siguranței energetice să reacționeze politic și să protejeze interesele celor două țări.

Vucici a spus jurnaliștilor că a avut întâlniri foarte importante cu oficialii maghiari și că a apelat la partea maghiară să accelereze lucrările lucrările la calea ferată de mare viteză până la Budapesta pe sectorul lor.

Noi vom termina lucrările pe partea noastră chiar și înainte de termen, dar l-a rugat pe Orban ca partea maghiară împreună cu executanții chinezi să accelereze partea lor pentru ca în decurs de doar doi ani să putem să ne deplasăm de la Belgrad la Budapesta cu acest tren în doar 2 ore și 40 de minute, a spus Vucici.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare