Serbia a mărit pensiile doar anul acesta cu 17,6%

Directorul Fondului Republican al Serbiei pentru Asigurări de Pensii și Invaliditate, Relja Ognjenović, a declarat că Fondul este pregătit pentru majorarea pensiilor, adică o creștere de 5,5%, anunțată pentru 1 octombrie.

Potrivit cuvintelor lui, au fost deja prevăzute surse financiare pentru aceasta, iar rezultatele financiare obținute în primele șapte luni ale acestui an, confirmă disponibilitatea Fondului.

Anul acesta am avut o majorare de 12,1 la sută, iar de la 1 octombrie de 5,5 la sută, a spus Ognjenović penrtu ziarul Politika.

El a anunțat că după majorarea pensiilor din octombrie, va urma cea din ianuarie anul viitor de 14,6 la sută, ceea ce reprezintă o creștere cumulativă a pensiilor în întreaga perioadă de 55,8 la sută.

Valoarea medie a fondurilor pentru pensii care vor fi plătite în 2024 va fi cu 44% mai mare decât mijloacele pe care le-am alocat în 2022, a spus Ognjenović.

După cum a subliniat, din ianuarie pensia medie va depăși 45.700 de dinari sau 390 de euro.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare