Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 a fost demisă

Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 4 a fost demisă, urmare a deficienţelor constatate de comisia de control la una dintre locaţiile unde erau găzduiţi şase minori aflaţi în grija acestei direcţii.

Potrivit unui comunicat al autorităţii locale transmis, luni, AGERPRES, controlul a avut loc, luni, în cadrul seriei de verificări efectuate, la nivel naţional, în centrele sociale destinate adulţilor, copiilor şi persoanelor cu dizabilităţi.

În cadrul acestor verificări realizate în Sectorul 4 de o echipă mixtă de control, au fost constatate deficienţe în raport cu standardul necesar, precum cele în privinţa aspectului deteriorat al pereţilor interiori, mobilierului, echipamentelor sanitare, cât şi referitor la condiţiile de depozitare a alimentelor.

Locaţia a fost deja închisă, iar minorii au fost relocaţi în alte „spaţii conforme”, pentru ca toate deficienţele constatate să fie remediate în regim de urgenţă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare