Primul președinte gay din UE

Edgars Rinkevics, cel mai longeviv ministru de externe al Letoniei, a devenit sâmbătă primul şef de stat deschis gay din Uniunea Europeană (UE) şi, la depunerea jurământului în calitate de preşedinte al ţării, a promis că va lupta pentru incluziune şi egalitate, transmite EFE conform Agerpres.

În discursul său de învestire în faţa Saeima (parlamentul), care l-a ales la 31 mai, Rinkevics a declarat că îşi va folosi atribuţiile, deşi limitate, pentru a contribui la procesul legislativ şi a forma opinia publică în scopul de a face din Letonia o ţară mai incluzivă şi mai egală.

„Letonia este o ţară suverană, liberă şi democratică. Dar trebuie să fie legală şi corectă pentru toată lumea. Fiecare persoană din Letonia, cetăţenii săi, ar trebui să simtă că îi aparţin, că sunt protejaţi din punct de vedere legal şi sunt în siguranţă”, a spus noul preşedinte, referindu-se aparent la sprijinul său anterior pentru o lege a uniunilor civile de gen neutru.

Rinkevics a fost ministru de externe din 2011 până la demisia sa oficială, vineri, şi şi-a făcut publică orientarea sexuală în noiembrie 2014.

În discursul său de învestitură, el s-a referit la incluziune, declarând că, „în Letonia, drepturile fiecărei persoane trebuie respectate şi protejate în conformitate cu cele mai înalte valori şi standarde ale drepturilor omului”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare