Au început lucrările de realizare a fundaţiei investiţiei de la centrala nucleară din Paks

Au început lucrările de realizare a fundaţiei investiţiei de la centrala nucleară din Paks; în luna august se vor efectua săpăturile pentru fundaţia blocului şase, totodată progresează conform planului şi finalizarea avizelor necesare pentru excavarea completă a solului, a anunţat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, miercuri, la Budapesta.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute împreună cu ministrul rus al sănătăţii, Mihail Murasko, şeful diplomaţiei ungare a declarat: cooperarea energetică este o garanţie a securităţii aprovizionării Ungariei, iar aceasta nu este o problemă ideologică sau politică, ci o problemă fizică extrem de serioasă.

“Noua centrală nucleară Paks reprezintă garanţia pe termen lung a securităţii aprovizionării Ungariei, motiv pentru care Ungaria nu a sprijinit niciodată şi nici nu va sprijini vreodată o sancţiune care ar afecta industria nucleară sau i-ar limita funcţionarea”, a explicat Szijjártó.

Ministrul a salutat faptul că după aprobarea de către Uniunea Europeană a apărut posibilitatea accelerării investiţiei de la Paks, astfel că lucrările de realizare a fundaţiei au şi început deja, iar în luna august vor fi demarate şi săpăturile pentru fundaţia blocului şase.

În plus, finalizarea planurilor de realizare a consolidării solului este în curs de derulare, iar finalizarea avizelor necesare pentru excavarea completă a solului progresează conform planului, a mai relatat ministrul.

Péter Szijjártó a raportat că în câteva zile Guvernul Rusiei va accepta modificarea contractului financiar, moment care va putea fi urmat de semnarea contractului de implementare modificat.

“Esenţa este, aşadar, că am realizat toată munca juridică necesară pentru a putea accelera investiţia de la Paks”, a declarat Szijjártó. 

“Toate manevrele din străinătate – fie că sunt unele juridice sau politice – care au legătură cu încetinirea sau împiedicarea investiţiei de la Paks le vom trata, şi în viitor, drept un atac la adresa suveranităţii noastre”, a subliniat şeful diplomaţiei ungare. 

Întrebat de presă, ministrul ungar de externe a spus că excavarea solului şi realizarea fundaţiei fac, deja, parte din lucrările de construcţie, întrucât au loc munci fizice. Szijjártó a relatat, de asemenea, că şi producţia vasului reactorului este în derulare deja.

“Aceste lucrări se desfăşoară în paralel, iar eu cred în continuare că respectarea termenului 2030-2031 nu trebuie abandonată”, a spus Péter Szijjártó.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare