Ciucă: Am discutat despre o analiză la nivelul fiecărui minister, în vederea reducerii numărului de secretari de stat 

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă a declarat luni că în şedinţa conducerii partidului s-a discutat despre o analiză la nivelul fiecărui minister, în vederea reducerii numărului de secretari de stat şi că urmează o decizie la nivelul coaliţiei pe acest subiect.

”Am discutat despre o analiză la nivelul fiecărui minister, în vederea reducerii numărului de secretari de stat şi în felul acesta să putem să avem şi o discuţie în interiorul coaliţiei pentru o decizie finală”, a spus preşedintele PNL.

El a arătat că, de asemenea, conducerea partidului a discutat cu miniştrii despre continuarea procesului de absorbţie a fondurilor europene.

”Cu puţin timp în urmă am primit aprobarea pentru cererea de plată numărul doi, au fost îndeplinite 51 de jaloane, a rămas unul neîndeplinit, despre care am discutat, de asemenea, împreună cu ministrul Energiei modalitatea în care şi acest jalon să reintre în procedură astfel încât, până în luna Septembrie să poată să fie îndeplinit şi să primim şi suma care nu a fost alocată prin cererea de plată numărul doi”, a explicat Ciucă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare