Ciucă: România îşi va câştiga independenţa energetică într-un timp foarte scurt

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite miercuri că, urmare a măsurilor adoptate de executiv în ultimul an şi jumătate, România îşi va câştiga independenţa energetică într-un timp foarte scurt, după ce Romgaz şi OMV-Petrom au decis să dezvolte perimetrul Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre. Preşedintele Senatului mai spune că prin deschiderea exploatării, bugetul de stat câştigă din redevenţe, din impozitul pe venitul suplimentar, din impozitul pe profit al companiilor şi prin numărul de locuri de muncă create, care vor genera impozite, dar mult mai important este faptul că România va deveni independentă energetic, iar ca exportator net de gaze naturale, vom asigura securitatea energetică în regiune.

”Ca urmare a măsurilor adoptate de executiv în ultimul an şi jumătate, România îşi va câştiga independenţa energetică într-un timp foarte scurt: Romgaz şi OMV-Petrom au decis să dezvolte perimetrul Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre. Când exploatarea va fi pe deplin operaţionalizată, producţia internă a României va fi dublă faţă de momentul actual, iar ţara noastră va deveni cel mai mare producător de gaz din Uniunea Europeană”, a scris preşedintele PNL pe Facebook.

Nicolae Ciucă arată că ”acest proiect este rodul muncii guvernării liberale şi a ministrului Energiei, Virgil Popescu”.

”Enumăr doar câteva dintre cele mai importante momente care ne-au adus aici: abrogarea la finalul anului 2019 a OUG 114/2018, care amânase cu patru ani exploatarea gazelor şi preluarea de către Romgaz a participaţiei Exxon Mobil la perimetrul Neptun Deep, în mai 2022. Tot în mai 2022, a fost modificată legea off-shore, care a permis extracţia gazelor din Marea Neagră. Chiar în această lună, a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor la gazoductul Tuzla-Podişor, prin care gazul va fi adus în sistemul naţional de transport”, a precizat Ciucă.

Preşedintele PNL subliniază că ”prin deschiderea exploatării, bugetul de stat câştigă din redevenţe, din impozitul pe venitul suplimentar, din impozitul pe profit al companiilor şi prin numărul de locuri de muncă create, care vor genera impozite”.

”Mult mai important este faptul că România va deveni independentă energetic, iar ca exportator net de gaze naturale, vom asigura securitatea energetică în regiune”, completează Nicolae Ciucă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare