Târgul din Vânju Mare a fost deschis

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, împreună cu prefectul Alin Isuf, deputatul Alin Chirilă, primarul Alexandru Mijaiche, secretarul de stat, Bogdan Simcea, vicepreședintele Consiliului Județean, Ionică Negru și consilierii locali din Vânju Mare au participat sâmbătă la inaugurarea investiției realizate la Târgul Săptămânal din oraș.

Obiectivul respectă toate normele de siguranță, după ce a fost finalizat proiectul de reabilitare finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Astfel, pe amplasamentul de la intrarea în oraș, acolo unde oamenii sunt obișnuiți să meargă la cumpărături la sfârșitul săptămânii, s-a realizat platforma noii piețe, s-a realizat hala pentru produse lactate, s-au montat spațiile pentru legume și fructe, s-au compartimentat zone pentru produse de larg consum, cereale și animale.

Târgul are apă curentă, grupuri sanitare, cabinet medical, spații administrative și locuri de parcare.

“Cu sentiment de profundă mulțumire particip la toate momentele în care la Vânju Mare, orașul meu natal, se anunță finalizarea investițiilor pe care echipa #PSD le implementează!Prin această investiție încercăm să promovăm, în primul rând, producția și comercializarea de produse autohtone sănătoase și să răspundem nevoii oamenilor din zona de sud a județului, pe de o parte, să-și valorifice munca din gospodării, iar pe de altă parte, să își poată cumpăra cele necesare în condiții foarte bune!În ultimii ani au fost asfaltate aproape jumătate din străzile din Vânju Mare și așa cum am promis, avem deja finanțare pentru a se continua investițiile de modernizare a străzilor!

Îi invit pe toți cetățenii din zona de sud a județului, să meargă începând de mâine în Târgulde la Vânju Mare, să își vândă marfa sau sa se aprovizioneze, într-un spațiu complet modernizat decât cel cu care erau obișnuiți!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare