Șeful CJ Mehedinți anunță că lucrările de modernizare a Secției Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin sunt realizate în proporție de 60%

Lucrările de modernizare a Secției Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin sunt realizate în procent de 60% și sunt șanse bune ca până la sfârșitul anului, proiectul să se finalizeze, acesta fiind termenul asumat prin contractul de finanțare cu Agenția pentru Dezvoltare Sud-Vest Oltenia.

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a mers luni la fața locului. La corpul existent s-a realizat izolația și se lucrează la tencuiala exterioară și interioară, dar și la instalația sanitară și instalația electrică. S-a realizat cea mai mare parte din acoperiș și a fost livrată tâmplăria care va fi montată în perioada următoare, după ce se va turna șapa.

Pe de altă parte, s-au realizat fundația, stâlpii și diafragmele de la parter și se lucrează la cofrarea și armarea peste parter, în cazul primului corp nou al secției.

Construcția pentru cel de-al doilea corp nou va începe în cursul săptămânilor viitoare.

“Proiectele pentru reabilitarea/modernizarea clădirii principale a Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin și a secțiilor exterioare sunt o prioritate pentru ce-a de-a doua parte a anului și urmăresc îndeaproape toate lucrările! Vreau să nu avem sincope care să ducă la întârzieri, dar mai ales, îmi doresc să fie bine realizate lucrările întrucât astfel de investiții se fac o dată la 20-30 de ani! Sănătate tuturor!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare