Proiect PSD: În rezervaţiile ştiinţifice ar putea fi interzise orice activităţi umane, cu unele excepţii

În rezervaţiile ştiinţifice ar putea fi interzise orice activităţi umane, cu unele excepţii, între care activităţile de cercetare, se arată într-o propunere legislativă depusă la Parlament de un grup de parlamentari PSD.

Propunerea legislativă are drept obiect de reglementare modificarea şi completarea alin.(1) al art.23 din Ordonanţa de Urgenţă nr.57/2007 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.

Astfel, potrivit propunerii legislative, „în rezervaţiile ştiinţifice sunt interzise orice activităţi umane, cu excepţia activităţilor de cercetare, protejare, reabilitare, promovare, punerea în valoare şi asigurare a continuităţii existenţei obiectivelor pentru care au fost constituite, cu limitările descrise în planurile de management, cu acordul Academiei Române şi al administratorului ariei naturale protejate”.

Iniţiatorii argumentează, în expunerea de motive, că protecţia, conservarea şi utilizarea durabilă a patrimoniului natural sunt obiective de interes public major şi totodată obiective fundamentale ale politicii pentru protecţia mediului şi ale strategiei naţionale pentru dezvoltare durabilă.

„Zona Istria – Sinoie este zonă strict protejată care face parte din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Conform dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 248/1994 pentru adoptarea unor măsuri în vederea aplicării Legii nr. 82/1993 privind constituirea Biosferei „Delta Dunării”, Zona Istria-Sinoie (400 ha) este amplasată în partea sud-vestică a rezervaţiei, în extremitatea nord-estică a grindului Saele şi cuprinde promontoriul constituit din şisturile verzi pe care este situat ansamblul arheologic Histria şi o porţiune din grindul Saele, situată între şoseaua Cetatea Histria-Satul Nuntaşi şi partea estică a grindului Saele având o lungime spre sud de circa 6 km şi o lăţime cuprinsă între 1.300 m spre nord şi 300 m spre sud. În zona există o mare varietate de specii de păsări: călifarul alb (Tadoma tadoma), raţe, gâşte etc., uneori apărând şi specii noi pentru ţara noastră. Zona prezintă şi o valoare arheologică deosebită. Cetatea Histria a fost înfiinţată în anul 657 i.e.n. de grecii din Milet datorită, printre altele, şi bogăţiei în peste a acestei zone”, se arată în expunerea de motive.

Propunerea legislativă a fost depusă la Senat, ca primă cameră sesizată, pentru dezbatere. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare