Ambasadorul american la Budapesta: Ungaria nu trebuie să combată ideologia „woke”

Ungaria trebuie să combată Rusia, nu ideologia ”woke”, i-a transmis joi ambasadorul american la Budapesta, David Pressman, premierului ungar Viktor Orban, care a estimat de partea sa că numai o revenire a lui Donald Trump la putere în SUA poate salva lumea în faţa „virusului” progresist, relatează agenţiile AFP, EFE şi MTI.

„Observăm din nefericire o grabă regretabilă” de a vorbi despre un „război cultural”, care este „fals”, „când există un război real alături, cu mii de morţi”, a declarat ambasadorul SUA în timpul unei vizite în zona de frontieră cu Ucraina, unde s-a întâlnit cu refugiaţi ucraineni veniţi în Ungaria.

Aluzia ambasadorului numit de preşedintele Joe Biden a venit în timp ce la Budapesta începea Conferinţa Politică a Acţiunii Conservatoare (CPAC), la care s-au reunit sute de reprezentanţi ai dreptei din Europa şi SUA pentru a denunţa ideologia „woke”.

Departe de această conferinţă, ambasadorul David Pressman şi-a manifestat „îngrijorarea” faţă de „aprofundarea legăturilor între Ungaria şi Rusia într-un moment în care, dimpotrivă, ele trebuie limitate”. Criticându-l pe premierul conservator Orban, diplomatul american a deplâns că acesta a sporit achiziţiile de gaz rusesc, „în loc să diversifice sursele, la fel ca alte ţări”.

În acest timp, vorbind în deschiderea conferinţei politicienilor conservatori, Viktor Orban a denunţat „virusul ideologiei woke” răspândit de „liberalii occidentali” şi care atacă naţiunile. „Toţi suntem sub atac, în SUA şi de asemenea în UE. Este vorba despre o armă biologică dezvoltată în laboratoarele progresiste care atacă naţiunile. Este un virus care distruge naţiunile”, a remarcat premierul ungar.

El a susţinut că „antidotul” împotriva politicilor progresiste se află în Ungaria, ţară pe care a definit-o drept un model al politicilor conservatoare prin respingerea migranţilor ilegali şi a politicilor de gen. Ungaria „a oprit migraţia ilegală la graniţă, a interzis propaganda de gen în şcoli şi insistă pentru pace (în Ucraina – n.red.) fără compromisuri”, şi-a rezumat Orban politica ce l-a adus în conflict cu Bruxellesul şi cu Washingtonul.

Premierul ungar şi-a manifestat cu această ocazie din nou susţinerea faţă de fostul preşedinte SUA, Donald Trump, care doreşte să candideze din nou anul viitor. „Sunt sigur că dacă (Donald) Trump ar mai fi fost preşedinte în SUA, nu ar mai fi fost război (în Ucraina). Reveniţi, domnule preşedinte! Aduceţi pacea pentru noi”!, l-a îndemnat el pe fostul preşedinte republican.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare