Comuniștii, marea surpriză din Salzburg

Duminică au avut loc alegeri pentru parlamentul regional din landul federal austriac, Salzburg. Partidul naţionalist-autoritar FPÖ şi Partidul Comunist Austriac au obţinut rezultate spectaculoase, transmite RFI.

 Ascensiunea Partidului aşa zis Liberal din Austria (FPÖ) continuă. Nu e nicio surpriză că această formaţiune radicală de dreapta a obţinut duminică la alegerile pentru landtagul (parlamentul regional) din Salzburg 25,75 la sută din voturi.

FPÖ – Freiheitliche Partei Österreichs – se prezintă ca un partid liberal, ceea ce reflectă şi denumirea formaţiunii. Termenul neoaş german „freiheitlich” este un sinonim pentru neologismul „liberal”, şi provine de la paşoptişti. Ca atare, denumirea Partidul „Libertăţii”, precum e, deseori, numit în publicistica română, este o traducere şi preluare necorespunzătoare a termenului din presa anglo-saxoană.

Partidul, înfiinţat în 1955, a cunoscut un prim succes în perioada cînd fusese condus de populistul naţionalist Jörg Haider (1950-2008). În anul 2000, FPÖ a devenit partener de coaliţie în guvernul condus de Partidul Popular Austriac (ÖVP – Österreichische Volkspartei), ceea ce a declanşat atunci un boicot diplomatic şi sancţiuni ale Uniunii Europene. După moartea lui Haider, în 2008, după sciziuni şi după o serie de scandaluri, partidul părea slăbit. Îşi revine însă rapid şi, în 2017, este cooptat şi în guvernul federal al cancelarului conservator, Sebastian Kurz (ÖVP), implicat şi el în diverse scandaluri politice care, în ultimă instanţă, au dus la demisia sa din fruntea executivului.

Un rezultat deosebit de bun a obţinut Partidul Comunist Austriac (KPÖplus), pentru care au optat 11,66 la sută din electorat. Depăşirea social-democraţilor de micul partid comunist, care în anii trecuţi nu a reuşit să mai intre pe scena parlamentară, este un semnal de alarmă pentru stînga democratică, sfîşiată de certuri interne. Lupta pentru putere de la vîrful Partidului Social-Democrat (SPÖ) şi rivalităţile între actuala şefă a formaţiunii şi primul ministru social-democrat din landul federal Burgenland au acutizat criza din interiorul formaţiunii. O parte a electoratului tradiţional social-democrat, dezamăgit de luptele intestinale, a votat candidatul comunist, Kay-Michael Dankl, un fost ecologist, în vîrstă de 34 de ani. Dankl a atras şi multe voturi din partea  electoratului ecologist, cît şi din partea conservatorilor şi liberalilor (NEOS) care nu au mai trecut pragul de 5 la sută.  

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare