Scrisori de garanție in favoarea AFIR

FNGCIMM acordă scrisori de garanție în favoarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale pentru garantarea avansului menționat în contractele de finanțare nerambursabilă/actele adiționale încheiate cu beneficiarii publici. Garanția se obține prin depunerea documentației la sediul FNGCIMM SA-IFN sau la una din reprezentanțele/sucursalele FNGCIMM.

Valoarea scrisorii de garanție poate fi de maximum 100% din valoarea avansului pentru contractele finanțate din PNDR 2014-2020.

Beneficiarii eligibili pot fi comune și orașe (inclusiv cele declarate municipii), asociații de dezvoltare intercomunitară (ADI-uri), unități și instituții de învățământ de stat din sistemul național de învățământ preuniversitar, grupuri de acțiune locală (GAL-uri), Organizații / Federații de organizații din domeniul îmbunătățirilor funciare (OUAI-uri/FOUAI, etc.), așezăminte culturale și structuri religioase. Condițiile de eligibilitate principale sunt legate de existența unui Contract de Finanțare PNDR încheiat cu AFIR, lipsa restanțelor la bănci, la alte instituții finanțatoare sau la bugetul statului. În plus, beneficiarii eligibili nu trebuie să se afle în situația de insolvență.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare