Premierul Ciucă la întâlnirea cu reprezentanții Asociației Române a Băncilor: Este nevoie de instrumente financiar-bancare capabile să vină în completarea fondurilor europene pentru cei care vor să investească

Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, marţi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor şi a subliniat, în context, că este nevoie de instrumente financiar-bancare capabile să vină în completarea fondurilor europene pentru cei care vor să investească.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, participanţii au evidenţiat evoluţia bună a sistemului bancar, care se bucură de stabilitate şi lichiditate peste media europeană.

Totodată, premierul a prezentat oportunităţile generate de fluxurile financiare importante, în contextul în care România beneficiază în următorii şase ani de aproape 80 de miliarde de euro – fonduri europene din Cadrul Financiar Multi-anual şi PNRR.

O atenţie specială a fost acordată unor domenii-cheie pentru dezvoltarea ţării noastre, precum energie, agricultură, IT&C, se arată în comunicat.

„Antreprenorii români, fermierii, industria alimentară şi sistemul energetic au nevoie de finanţare pentru a se putea dezvolta. Competitivitatea economiei româneşti depinde de creşterea performanţei şi eficienţei tehnologiilor folosite, inclusiv pentru exploatarea materiilor prime de care noi dispunem. Pentru a reuşi acest lucru, avem nevoie de instrumente financiar-bancare capabile să vină în completarea fondurilor europene pentru cei care vor să investească. Astfel consolidăm creşterea economică înregistrată anul trecut şi generăm linii noi de dezvoltare economică, pentru ca mediul de afaceri să prospere şi să poată profita de piaţa unică europeană, pe care nu poate pătrunde fără capital şi tehnologii performante”, a afirmat premierul, citat în comunicat.

La rândul lor, reprezentanţii ARB au confirmat disponibilitatea de a contribui la dezvoltarea mediului antreprenorial şi de a facilita accesul la produsele şi serviciile bancare tuturor cetăţenilor, extinzând nivelul digitalizării şi derulând noi campanii de educare financiar-bancară.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare