Germania vrea să reducă prin lege consumul de energie cu 26,5%

Coaliţia aflată la putere în Germania intenţionează să ceară sectorului public şi celui privat să îşi scadă consumul de energie cu 26,5% până în 2030, comparativ cu nivelul din 2008, potrivit unui proiect de act normativ consultat luni de Reuters conform Agerpres.

Impulsionat de temerile că livrările reduse de gaze naturale ruseşti vor provoca o criză de aprovizionare, Guvernul german a introdus anul trecut măsuri destinate economisirii energiei, precum interzicerea încălzirii piscinelor private şi încurajarea oamenilor să lucreze de acasă.

Germanii au reuşit să economisească energia anul trecut, pe fondul îngrijorărilor cu privire la întreruperi în furnizarea de energiei, dar şi al campaniei Guvernului de a-i încuraja pe cetăţeni şi actorii industriali să îşi diminueze consumul de energie cu 20%.

Înainte de criză, între 2008 şi 2020, economiile la energie făcute de Germania se situau la mai puţin de 6%.

Potrivit proiectului de act normativ consultat de Reuters, în cursul lunii aprilie, Cabinetul de la Berlin ar urma să adopte o nouă lege, care va face obligatorie pentru sectoarele public şi privat o reducere şi mai mare a consumului de energie. Companiile care utilizează o anumită cantitate de energie vor trebui să utilizeze aşa-numite „sisteme de management al energiei”, pentru a putea planifica pe termen lung consumul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare