Leyen vrea să fie șefa NATO, britanicii nu o vor

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va candida pentru a deveni următorul secretar general al NATO, a informat vineri ziarul The Sun, citând o sursă diplomatică, informează Reuters conform Agerpres.

Mai multe state membre ale Alianţei Nord-Atlantice au sugerat că von der Leyen va prelua conducerea în octombrie, conform sursei citate.

Actualul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, îşi încheie mandatul, aşa cum era planificat, în luna octombrie, după ce a fost prelungit de trei ori. Stoltenberg a ocupat această funcţie timp de aproape nouă ani.

The Sun, citând surse din Marea Britanie, a mai spus că Londra se va opune candidaturii lui von der Leyen, care a ocupat anterior funcţia de ministru al apărării, invocând rezultatele slabe la conducerea forţele armate ale Germaniei.

Ziarul german Welt am Sonntag a informat că prim-ministrul Spaniei, Pedro Sanchez, şi secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, se numără printre candidaţii la conducerea NATO. 

UPDATE: Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu va candida pentru a deveni următorul secretar general al NATO, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Comisiei pentru dpa.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare