Deputata Gabriela Horga vrea facilități pentru firme

Am depus, împreună cu colegii mei liberali Florin Roman, Raluca Turcan și Bogdan Huţucă, un proiect de lege privind acordarea unei bonificații pentru firmele care declară un profit impozabil mai mare decât în anul precedent. În cazul acestor firme, pentru profitul suplimentar declarat se va plăti un impozit pe profit de 10%, în timp ce pentru restul impozitului se va păstra cota de 16%, a anunțat pe Facebook deputata PNL de Giurgiu Gabriela Horga.

Pe de altă parte, tot în acest proiect, am prevăzut ca firmele care achită impozitul datorat trimestrial sau plătesc anticipat până la termenele scadente beneficiază de o bonificație de 10%. Este o facilitate similară cu cea de care beneficiază cetățenii care își plătesc anticipat impozitele. De aceaste facilități fiscale vor beneficia doar firmele care nu înregistrează datorii la bugetul general consolidat. Sunt necesare măsuri pentru a încuraja conformarea voluntară și nu măsuri de taxare suplimentară a companiilor, bazate doar pe speranța unor partide că retorica populistă și naționalistă le va aduce procente electorale. În acest fel, companiile vor fi încurajate să declare integral profiturile și plătească la termen obligațiile fiscale. Așa cum s-a întâmplat atunci când s-au luat măsuri similare, acordarea acestor facilități fiscale va avea efecte benefice directe prin creșterea sumelor încasate la bugetul de stat. În prezent, ponderea veniturilor bugetare din PIB este de 31-32% în cazul României, cu zece procente mai puțin, comparativ cu media Uniunii Europene. Aprobarea actului normativ va determina o scădere a înclinației unor companii de a ”exporta” profiturile în zone cu cote mai reduse de impozitare, mai spune Horga.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare