Demonstrațiile au fost interzise în Place de la Concorde și pe Champs Elysee

Oponenţii reformei vizând creşterea vârstei de pensionare din Franţa speră să-şi manifeste din nou nemulţumirea în acest weekend cu noi proteste, dar spectrul unei „radicalizări” a dus la interzicerea oricărei reuniuni în Place de la Concorde, cea mai mare piaţă din Paris, precum şi pe faimosul bulevard Champs Elysees, relatează AFP conform Agerpres.

Prefectura a interzis sâmbătă adunările în cele două locuri, situate în apropiere de sediul parlamentului şi de palatul prezidenţial, afirmând că „persoanele care încearcă să se adune în aceste locuri vor fi evacuate sistematic de forţele de ordine” şi ar putea fi amendate.

Vineri seara, mii de oameni s-au adunat în Place de la Concorde, câteva sute aruncând cu sticle şi artificii în poliţişti, care au răspuns cu gaze lacrimogene şi au operat 61 de arestări. Joi, în piaţă au protestat 10.000 de persoane şi 258 au fost reţinute.

Joi după-amiază, guvernul a decis în ultimul moment să adopte cel mai important proiect de reformă al preşedintelui Emmanuel Macron – care prevede creşterea graduală a vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani – şi să treacă peste camera inferioară a parlamentului, Adunarea Naţională, unde rezultatul votului era imprevizibil. Există un articol special în Constituţia franceză care permite acest lucru.

Reforma poate fi invalidată totuşi de o moţiune de neîncredere în guvern, iar vineri în Adunarea Naţională au fost depuse două moţiuni de cenzură împotriva executivului, care nu sunt însă susţinute de o majoritate parlamentară.

Sunt prevăzute în schimb manifestaţii de protest în întreaga Franţă, inclusiv în Place d’Italie, din Paris, la Marsilia, al doilea cel mai mare oraş din Franţa, precum şi la Brest (vest), Toulon sau Montpellier (sud-est).

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare