Deputatul Jaro Marșalic vrea înăsprirea legii pentru traficul și consumul de droguri

„Consumul de droguri ruinează viețile dependenților, ale familiilor acestora și pe cei apropiați. Distruge destine. De aceea cred că suntem datori să găsim soluții pentru a descuraja consumul, dar și pentru a-i trage la răspundere pe cei care se fac vinovați“, afirmă deputații PNL de Caraș-Severin, Dumitru Rujan și Jaro Marșalic.

Alături de mai mulți colegi liberali, cei doi au inițiat proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Noua lege prevede între altele: „Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, procurarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani”.

„Prin Această inițiativă legislativă vrem să reducem posibilitatea ca drogurile să ajungă la tinerii noștri“, a afirmat deputatul liberal de Caraș-Severin, Jaro Marșalic.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare