Europarlamentarul Bușoi: Încă traversăm o criză a prețurilor și a aprovizionării. Avem nevoie de decizii rapide, curajoase, care să ne asigure că Europa nu va mai depinde de Rusia

Securitatea energetică a fiecărui stat din Uniunea Europeană este prioritate zero pe agenda Uniunii Europene în general și a Comisiei ITRE, pe care o conduc în Parlamentul European, în special.Este o certitudine că lumea așa cum o știam noi s-a schimbat. Amenințările Rusiei care folosește gazul drept instrument de șantaj încă din 2021 au avut consecințe grave. Încă traversăm o criză a prețurilor și a aprovizionării. Avem nevoie de decizii rapide, curajoase, care să ne asigure că Europa nu va mai depinde de Rusia, afirmă pe Facebook europarlamentarul PNL Cristian Bușoi.

Am demonstrat până acum că putem să ne mobilizăm în regim de urgență pentru a proteja cetățenii și companiile: depozitele cu gaz au fost umplute rapid, noi contracte cu state care ne pot furniza LNG au fost de asemenea negociate, lucrăm acum la sprijinirea investițiilor care folosesc energie regenerabilă și surse de combustibil alternative, precum hidrogenul. La un an de la invazia Rusiei în Ucraina, acțiune sângeroasă, care a zdruncinat piața de energie, o analiză a deciziilor pe care le-am luat în Europa și a pașilor care mai trebuie făcuți era mai mult decât necesară. Le mulțumesc comisarului european pentru Energie, Kadri SIMSON, și directorului executiv al Agenției Internaționale pentru Energie, Fatih BIROL pentru deschiderea de a participa la o dezbatere onestă și transparentă pe acest subiect în Comisia ITRE.Toate eforturile noastre trebuie să meargă mai departe pentru a consolida acțiunile de până acum și pentru a ne asigura că industriile europene rămân competitive, mai spune Bușoi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare