Călin Georgescu și-a făcut partid

Călin Georgescu a fost votat sâmbătă, 4 martie, în unanimitate, în funcția de președinte al Partidului Alianța Antreprenorilor și Agricultorilor, în cadrul unui Congres organizat la București, scrie Gândul.

Obiectivul principal al partidului condus de Călin Georgescu susține redistribuirea puterii în România după modelul economic  ”suveranist-distributist, bazat pe producția locală și pe democrația participativă”, conform programului politic al Partidului Alianței Antreprenorilor și Agricultorilor.

Călin Georgescu a anunțat, în cadrul Congresului, lansarea proiectului de țară ”Hrană, Apă, Energie” susținut de Partidul Alianța Antreprenorilor și Agricultorilor. Proiectul va fi parte componentă a programului politic al formațiunii AAA, pe care partidul îl va propune națiunii române.

”A venit vremea să facem istorie, nu politică”, a declarat Călin Georgescu, făcând referire la nevoia de ”liniște socială” și la ”rezolvarea crizei unei civilizații care s-a îndepărtat de Dumnezeu.”

AAA, reprezentat de președintele Călin Georgescu, susține pentru România o societate fundamentată pe valorile familiei creștine, a cărei sustenabilitate economică se bazează pe micul producător, mijlociu și mare, iar baza o reprezintă țăranul român.

Programul politic al partidului susține ”un stat nou, suveranist-distributist, zidit pe realitățile naționale: familia creștină ca bază socială; producătorul mic și mijlociu și țăranul ca bază economică”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare