Președintele Serbiei după negocierile de la Bruxelles: Nu voi recunoaște niciodată Kosovo

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a promis că nu va recunoaşte niciodată Kosovo, după ce a refuzat să semneze un pact promovat de UE vizând normalizarea relaţiilor între cei doi vechi inamici, relatează miercuri France Presse.

Liderii sârb şi kosovar s-au întâlnit luni la Bruxelles după presiuni intense din partea Uniunii Europene pentru a se pune de acord asupra unui plan care să stabilească cadrul unei potenţiale normalizări a relaţiilor şi o „recunoaştere de facto” a Kosovo de către Serbia.

În pofida asigurărilor unor responsabili europeni că cele două părţi au dat undă verde unui acord de principiu, discuţiile nu s-au încununat cu succes, Pristina şi Belgradul şi-au pasat unul altuia responsabilitatea pentru impas, afirmând că mai sunt multe probleme de rezolvat.

Preşedintele sârb s-a adresat marţi seara opiniei publice din ţara sa, declarând că nu va recunoaşte niciodată Kosovo şi că nu are nicio intenţie de a ajuta fosta provincie din sudul Serbiei să intre în Organizaţia Naţiunilor Unite.

„Atât timp cât voi fi preşedinte, nu voi semna şi nici nu voi accepta o recunoaştere oficială sau neoficială a Kosovo sau ca Kosovo să se alăture ONU”, a declarat el la televiziunea sârbă.

Serbia refuză să recunoască autoproclamata independenţă în 2008 a fostei sale provincii a cărei populaţie este în mare majoritate albaneză. După războiul sângeros între rebelii separatişti albanezi şi forţele sârbe, care au luat sfârşit odată cu bombardamentele NATO la sfârşitul anilor 1990, relaţiile între Pristina şi Belgrad sunt tensionate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare