Prof. Dr. Constantin Petolescu, membru corespondent al Academiei Române, a primit titlul de cetățean de onoare al județului Mehedinți

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Mehedinți a fost votat proiectul prin care Prof. Dr. Constantin Petolescu, a fost declarat cerățean de onoare al județului Mehedinți, distincție acordată ca o recunoaștere a întregii activități a reputatului academician, chiar în luna în care domnia sa a împlinit vârsta de 80 de ani.

D-l prof. dr. Constantin Petolescu, născut în comuna Izvoru Bârzii, județul Mehedinți, este istoric, cercetător asociat, conducător de doctorat la Școala de Studii Avansate a Academiei Române și de-a lungul timpului a avut numeroase funcții în domeniul cerecetării, astfel că putem spune că și-a dedicat întreaga viață acestui domeniu.

Prof. Dr. Petolescu este specialist în istorie antică, epigrafie și arheologie clasică, autor a numeroase cărți, studii, tratate de specialitate. Totodată, a efectuat cercetări la castrele romane din Drobeta Turnu Severin, Deva, Câmpulung, Voinești, Sucidava, Buridava și Slăveni.

“Îi mulțumesc pentru onoarea pe care ne-a făcut-o, aceea de a primi dinstincția de cetățean de onoare al județului Mehedinți!Îl felicit pentru întreaga carieră științifică și moștenirea valoroasă pe care o lasă județului Mehedinți și întregii țări.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare