PNL: Una dintre cele mai importante modificări aduse de legile educaţiei este apariţia portofoliului educaţional, care urmăreşte activitatea elevului din grădiniţă până la bacalaureat 

Partidul Naţional Liberal precizează, marţi, că una dintre cele mai importante modificări aduse de legile educaţiei, în proiectul privind învăţământul preuniversitar, este apariţia portofoliului educaţional, care urmăreşte activitatea elevului din grădiniţă până la bacalaureat. Liberalii arată că noua lege prevede majorarea numărului de consilieri şcolari până la ţinta de un consilier la 800 de elevi. Astfel, prin întărirea rolului consilierului şcolar, se va afla din timp direcţia potrivită pentru capacităţile elevului.

”Una dintre cele mai importante modificări aduse de noua lege a învăţământului preuniversitar este apariţia portofoliului educaţional, care urmăreşte activitatea elevului din grădiniţă până la bacalaureat. Va conţine toate mediile anuale, certificatele obţinute şi rezultatele de la evaluări naţionale”, afirmă PNL într-o postare.

Potrivit formaţiunii, ”Portofoliul va fi consultat de consilierul şcolar în orice discuţie despre orientarea educaţională sau profesională al elevului”.

”Pentru acoperirea nevoii de consiliere, noua lege prevede majorarea numărului de consilieri şcolari până la ţinta de un consilier la 800 de elevi”, se precizează în postare.

”Avantajul apariţiei portofoliului educaţional şi a întăririi rolului consilierului şcolar este aflarea din timp a unei direcţii potrivite pentru capacităţile elevului. Astfel, se vor evita situaţiile în care părinţii selectează un profil de liceu care nu corespunde cu înclinaţiile copilului, iar la absolvirea liceului, tânărul îşi va alege drumul în viaţă bazându-se pe sfaturi profesioniste şi argumentate”, mai afirmă PNL.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare