Daea: Am absorbit peste 1,5 miliarde euro de la începutul acestui an

Ministrul Agriculturii Petre Daea a precizat că România este în graficul asumat cu cei de la Comisia Europeană privind accesarea fondurilor europene, în contextul în care a fost o absorbţie de peste 1,5 miliarde euro, de la începutul acestui an, pentru agricultură, în ţara noastră.

„Absorbţie de peste 1.5 miliarde de euro de la începutul acestui an pentru agricultura României. Suma virată de Comisia Europeană reprezintă rambursările pentru plăţile directe achitate deja în conturile fermierilor români de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, astfel încât aceştia să poată pregăti din timp anul agricol”, arată o postare de miercuri pe pagina de Facebook a PSD.

Ministrul Petre Daea a explicat că „aducem în ţară fiecare euro pus la dispoziţia agriculturii şi dezvoltării rurale de către Comisia Europeană”.

„Suntem în graficul asumat privind accesarea fondurilor europene şi vom continua pe acest drum al acordării la timp a subvenţiilor necesare, utile şi cuvenite, având tot timpul în preocuparea noastră sprijinirea fermierilor noştri”, a mai spus ministrul Agriculturii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare