Cum a scăpat finul lui Iohannis, consul onorific al Austriei, de un dosar

Andreas Huber a fost acuzat de ANAF, în 2014, că a prejudiciat statul printr-o schemă financiară cu cartele SIM. După doi ani de cercetări, procurorii au clasat dosarul din lipsă de probe, arată o investigație a jurnaliștilor Context. 3 milioane de lei, care reprezentau peste 680.000 de euro în 2014, este suma cu care Andreas Huber a fost acuzat de ANAF că a prejudiciat statul român, reprezentând TVA neplătit prin mimarea exportului, într-o afacere cu cartele SIM. Huber este finul preşedintelui Klaus Iohannis şi consul onorific al Austriei la Sibiu. Născut în România, el a plecat din țară în anii ‘80 și a revenit în 1990, scrie Libertatea.

Acesta conduce Uniunea Consulilor Onorifici din România din 2015 şi este unul dintre oamenii de afaceri potenţi din Sibiu, cele mai importante companii din portofoliul său fiind legate de domeniul auto, notează sursa citată. 

Totul a început în urma unei sesizări venite din partea autorităților din Ungaria, care au semnalat o serie de tranzacții suspecte. Inspectorii ANAF au descoperit că, în perioada 2010-2011, o firmă deţinută de Andreas Huber a vândut cartele telefonice prepay în valoare de milioane de euro către cinci firme maghiare, înfiinţate chiar în perioada în care au avut loc tranzacţiile suspecte şi abandonate ulterior.  În actele firmelor, cartelele apăreau exportate din Cluj în Ungaria. În urma investigaţiei, inspectorii ANAF au susținut că SIM-urile n-au părăsit, de fapt, niciodată România, ci au fost revândute în ţară. Astfel, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu peste 3 milioane de lei, reprezentând TVA neplătit. 


Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare