Ciolacu despre comasarea localelor cu parlamentarele: Cred că este bine să avem o discuţie. Nu ne-am făcut o opinie pe acest subiect

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că ideea liberalilor de a comasa alegerile locale cu cele parlamentare trebuie discutată în coaliţia de guvernare, adăugând că social-democraţii nu şi-au făcut încă o opinie pe acest subiect.

Ciolacu a fost întrebat care este poziţia PSD în legătură cu ideea liberalilor de comasare a alegerilor locale cu cele parlamentare.

„Cred că este bine să avem o discuţie. Nu ne-am făcut o opinie pe acest subiect. (…) Sunt nişte recomandări şi ale Comisiei de la Veneţia, ştiu că e şi o decizie a CCR, de aceea e o temă nouă. Ştiu că în 2024 avem toate alegerile. Începem cu europarlamentare şi terminăm cu cele pentru funcţia de preşedinte. Aşa sunt cronologic. Eu nu funcţionez să începem să gândim cu ceva care este în mijloc. De obicei, plec de la capete”, a spus Ciolacu la Palatul Parlamentului.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat luni despre comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare că există suficiente argumente, inclusiv de natură constituţională, pentru promovarea unui astfel de proiect, care probabil va prinde contur în această sesiune parlamentară, dar nu înainte de a fi discutat şi agreat în coaliţie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare