Qatarul amenință că ascunde gazul pentru europeni

Măsurile luate de Parlamentul European împotriva Qatarului, a cărui acces la legislativul comunitar ar putea fi blocat în urma unui scandal de corupţie, vor avea un „impact negativ” asupra relaţiilor cu emiratul din Golf şi aprovizionarea mondială cu gaz, a avertizat duminică un diplomat din Qatar, relatează AFP conform Agerpres.

Deschiderea unei anchete care o vizează în special pe eurodeputata greacă Eva Kaili, suspectată că a fost plătită de Qatar pentru a apăra interesele ţării care găzduieşte Campionatul Mondial de fotbal, a zguduit instituţia.

Joi, la Strasbourg, eurodeputaţii au votat aproape în unanimitate un text în care cer „suspendarea imediată a titlurilor de acces ale reprezentanţilor intereselor qatareze” pe durata anchetei. Decizia îi revine în final preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola.

„Decizia de a impune Qatarului o restricţie atât de discriminatorie, limitând dialogul şi cooperarea înainte de încheierea procedurii judiciare, va avea un efect negativ asupra cooperării regionale şi mondiale în materie de securitate, precum şi asupra discuţiilor în curs privind securitatea energetică mondială”, a reacţionat duminică un diplomat qatarez.

Qatarul, care „respinge cu fermitate” acuzaţiile la adresa sa, regretă „judecăţile bazate pe informaţiile inexacte apărute în urma unor scurgeri”, a mai afirmat el într-un comunicat.

Deşi nu este singura ţară menţionată în ancheta deschisă de Belgia, criticile şi atacurile vizează „exclusiv” Qatarul, a estimat el.

Bogatul stat gazier a denunţat lipsa de cooperare a guvernului belgian, căruia îi este un partener „apropiat” şi „un important furnizor” de gaz natural lichefiat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare