Europarlamentarul Vlad Nistor cu Reprezentantul Permanent al Greciei la Uniunea Europeană

de Vlad Nistor, europarlamentar PNL/PPE

 Pe data de 23 noiembrie, în clădirea Parlamentului European de la Strasbourg, am avut onoarea și plăcerea de a avea o întrevedere cu Reprezentantul Permanent al Republicii Elene la Uniunea Europeană, ambasadorul Ioannis Vrailas.

Într-o atmosferă cordială și constructivă, discuția s-a canalizat atât pe cooperarea bilaterală de excepție dintre România și Grecia, cât și pe diversele direcții de colaborare în cadrul Uniunii Europene, pe probleme de interes comun, în special prin diplomație parlamentară, un punct pe care legislativul ales european dorește să îl dezvolte, în ideea de a extinde impactul pozitiv pe care reprezentanții aleși ai cetățenilor europeni îl pot avea pe diverse paliere.

În continuare, convorbirea a atins punctele mai complicate ale momentului, precum agresiunea brutală a Rusiei asupra Ucrainei și impactul devastator al războiului asupra Europei și a lumii întregi. De asemenea, am acoperit problema complexă a situației energetice actuale, cauzată tot de conflictul din nordul Mării Negre, cât și situația complicată din Mediterana de est, relațiile UE cu Republica Turcia, cooperarea în cadrul NATO, tensiunile greco-turco-cipriote, problemele din Orientul Mijlociu și din Africa de nord și cum acestea afectează statele Uniunii Europene (Grecia fiind, ca stat aflat la granița externă a UE, afectat direct de problemele acestei zone, în special de criza migrației). 

Am subliniat ambasadorului Vrailas cooperarea strânsă pe care delegațiile română și elenă din cadrul Partidului Popular European o desfășoară în cadrul PE, lucru de care Excelența Sa deja fusese informat.

La finalul acestei întrevederi constructive, am convenit să ținem astfel de consultări în mod constant, pentru a putea acoperi în timp real chestiuni la care putem oferi soluții în comun.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare