Rareș Bogdan: Ţin minte şi, la moment oportun, voi servi toate cele pe care le-am acceptat

Rareş Bogdan a precizat, la Realitatea Plus, luni seară, că e mai important să avem stabilitate, de aceea nu vrea să facă scandal în coaliţia de guvernare, dar a promis că va ţine minte toate lucrurile care îl deranjează şi le va ”servi” la momentul oportun, transmite news.ro. 

 ”Am promis numărului 1 şi numărului 2, la care ţin foarte mult, că nu voi fi cel care va porni vreodată un război în coaliţie, pentru că înţeleg momentul geopolitic mai bine decât alţii şi pentru asta am ales să înghit eu de multe ori, foarte multe jigniri sau să încalc eu, să-mi muşc buzele şi să merg înainte, pentru că e un moment extrem de complicat. În fiecare zi când privesc  spre răsărit îmi dau seama că lucrurile se complică din ce în ce mai mult şi ameninţarea este reală la adresa zonei, privind securitatea. Şi atunci am considerat că e mai important să avem o stabilitate decât să şarjez şi să dau. Ţin minte şi, la moment oportun, voi servi toate cele pe care le-am acceptat”, a declarat Rareş Bogdan. 

Europarlamentarul a mai spus că mesajele non-populiste sunt importante comparativ cu promisiunile. 

”Noi am mizat pe echilibru, pe toleranţă şi pe responsabilitate. Am considerat că mesajele non-populiste sunt mai importante decât populismul deşănţat sau decât promisiunile deşarte. Eu am ţinut foarte mult asta, premierul, la fel, preşedintele şi colegii mei din conducerea Partidului Naţional Liberal pentru că e o perioadă în care trebuie să fim extrem de atenţi atât cu ceea ce putem să livrăm oamenilor, cât mai ales cu ceea ce putem să oferim societăţii româneşti, fără să producem dezechilibre majore”, a subliniat Bogdan. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare