A fost predat amplasamentul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare pe DJ 607C, pe raza comunelor Ilovița, Podeni și Balta

A fost predat amplasamentul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare pe DJ 607C, pe raza comunelor Ilovița, Podeni și Balta.

Conform graficului, în perioada următoare se va realiza proiectul tehnic, iar în cel mult două luni, vor demara lucrările de execuție pe Drumul Județean 607C, de-a lungul localităților Ilovița, Bahna, Podeni, Malarișca și Balta.

Se va reface covorul asfaltic între locațitățile Ilovița și Bahna, pe o distanță de trei kilometri și în zona localității Podeni, pe o distanță de aproximativ un kilometru.

În zonele balastate se va interveni pentru refacerea stratului existent în vederea asigurării unor condiții bune de trafic.

Totodată, se va interveni și la dispozitivele de scurgere a apelor prin refacerea a 6 km de șanțuri și a 9 podețe transversale.

Lucrările sunt realizate de Consiliul Județean Mehedinți.

“Încercăm astfel, să menținem acest tronson în condiții decente de trafic, până la găsirea unei soluții de finanțare cu fonduri europene a unei lucrări ample pe acest drum, aspect pe care îl avem în vedere de mai mult timp, dar din păcate, nu a fost eligibil în cadrul programelor de finanțare.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare