Prefectul de Teleorman: Guvernul a alocat fondurile necesare pentru reabilitarea obiectivelor afectate de furtuna care a făcut prăpăd în Turnu Măgurele

Guvernul a alocat fondurile necesare pentru reabilitarea obiectivelor afectate de furtuna care a făcut prăpăd în Turnu Măgurele. Solicitările prefectului Haralambie Epure au fost aprobate în totalitate, județul Teleorman primind cea mai mare sumă de bani. 

Una dintre cele mai stringente probleme a fost cea a Școlii Gimnaziale numărul 4, unde acoperișul a fost smuls de vânt, iar elevii și cadrele didactice nu își mai puteau desfășura activitatea în aceste condiții. Imediat după incident, prefectul județului Teleorman, Haralambie Epure, a solicitat Guvernului României alocarea sumelor necesare, din fondul special destinat situațiilor de urgență, pentru reabilitarea școlii și a altor obiective afectate de furtună. La scurt timp, PSD, prin vocea președintelui CJ Teleorman, Adrian Gîdea, a cerut consilierilor județeni aprobarea sumelor necesare  rezolvării situației de la Turnu Măgurele, din bugetul județului, în încercarea de a da o lovitură de imagine, deși demersurile prefectului Haralambie Epure erau deja finalizate cu succes.

Județul Teleorman a primit cea mai mare sumă, 1.189.000 lei, din 1.711.000 lei, suma totală aprobată pentru toate cele patru județe care au solicitat sprijin de la Guvern. Din aceste fonduri se vor efectua reparații la Școală Gimnazială numărul 4 din Turnu Măgurele și, conform solicitării prefectului de Teleorman, au fost luate în calcul și alte două obiective: Școala de Sport Multifuncțională și Liceul Teoretic Marin Preda, ambele unități de învățământ afectate de fenomenele meteo.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare