Putin: Oricât s-ar strădui elitele occidentale şi aşa-zisele elite supranaţionale să conserve ordinea existentă se apropie o eră nouă

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că Occidentul nu poate oferi lumii propriul model de viitor şi că în prezent se formează o nouă ordine mondială, o alternativă la lumea unipolară existentă până acum, o nouă ordine mondială care va fi, spune el, ‘mai justă şi mai orientată social’, relatează agenţiile de presă EFE şi News.ru.

‘Occidentul nu poate oferi lumii modelul său de viitor (…) Atât la nivel local, cât şi global se pun bazele şi principiile unei ordini mondiale armonioase şi mai juste, orientate social şi sigure, o alternativă la cea existentă’, a spus el, vorbind la forumul ‘Idei puternice pentru un nou viitor’, desfăşurat la Moscova.

Această nouă ordine mondială, potrivit lui Putin, vine să înlocuiască lumea unipolară care, ‘prin natura sa, frânează dezvoltarea civilizaţiei’.

Preşedintele rus susţine că, în prezent, elitele lumii occidentale ‘au intrat în panică’ întrucât alte centre mondiale de dezvoltare îşi prezintă viziunea lor asupra viitorului lumii.

‘Oricât s-ar strădui elitele occidentale şi aşa-zisele elite supranaţionale să conserve ordinea existentă, se apropie o eră nouă, o nouă etapă în istoria lumii. Doar statele cu adevărat suverane pot garanta o dinamică de creştere ridicată’, a mai spus el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare