Ministrul de Interne, Lucian Bode: Tendinţa existentă la nivel european faţă de aderarea României la Schengen este favorabilă 

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a participat, luni, la Praga, la Consiliul informal Justiţie şi Afaceri Interne, unde a abordat problema aderării României la Spaţiul Schengen şi a cerut sprijinul comisarului european Ylva Johansson.

Ministrul a precizat, de asemenea, că discuţiile privind aderarea României la spaţiul Schengen au fost unul dintre obiectivele prioritare ale deplasării sale la Praga.  

”În acest sens, în marja lucrărilor Consiliului am avut o întrevedere bilaterală foarte bună cu doamna Ylva Johansson, comisar european pentru afaceri interne şi un prieten al României, căreia i-am mulţumit pentru susţinerea constantă arătată eforturilor noastre şi i-am solicitat sprijinul pentru urgentarea procedurilor la nivel european în vederea aderării României la spaţiul Schengen cât mai curând. Sunt încrezător în demersurile noastre, iar tendinţa existentă la nivel european faţă de aderarea României este favorabilă şi trebuie să o fructificăm ca atare”, a mai scris Bode.  

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare