Europarlamentarul Dan Motreanu: I-am transmis vicepreședintelui Comisiei Europene că fără fonduri europene dedicate combaterii deșertificării și refacerii terenurilor afectate de deșertificare și secetă și fără investiții serioase în sistemele de irigații și în dezvoltarea sistemelor de reutilizare a apelor uzate riscăm să punem în primejdie securitatea alimentară a Uniunii

Astăzi, la Strasbourg, în cadrul dezbaterii plenare cu Vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, am solicitat Comisiei Europene un calendar de acțiuni concrete și alocarea fondurilor necesare pentru gestionarea deșertificării în toate regiunile europene afectate. În prezent, treisprezece state membre, printre care și România, sunt afectate de deșertificare.I-am transmis vicepreședintelui că fără fonduri europene dedicate combaterii deșertificării și refacerii terenurilor afectate de deșertificare și secetă și fără investiții serioase în sistemele de irigații și în dezvoltarea sistemelor de reutilizare a apelor uzate, riscăm să punem în primejdie securitatea alimentară a Uniunii pe termen, afirmă pe Facebook europarlamentarul PNL Dan Motreanu.

Vicepreședintele Šefčovič a răspuns că în anul 2023 Comisia Europeană va lansa o propunere legislativă privind sănătatea solurilor unde vor fi introduse măsuri obligatorii pentru combaterea deșertificării in statele UE, mai spune Motreanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare