Daea: Nu este posibil să ai o Europă verde cu o Românie uscată

Ministrul nominalizat al Agriculturii, Petre Daea, a declarat că în acest domeniu toate proiectele sunt prioritare, iar „unele sunt vitale”.

Întrebat, la finalul Comitetul Politic Naţional al PSD, care vor fi priorităţile sale, Daea a arătat că acestea vor fi prezentate într-o conferinţă de presă care va avea loc imediat după depunerea jurământului.

„Dar o precizare merită făcută: Să facem în fiecare zi ce trebuie, în aşa fel încât să fie bine ţării şi fermierii să simtă acest lucru. Iată că trebuie să continuăm, pentru că, am spus-o de fiecare dată, că cel mai mare rău în agricultură este să întrerupi programele. Şi îl felicit pe Adrian Chesnoiu ca n-a făcut acest lucru, ba dimpotrivă, s-a uitat în viitor, a văzut realitatea ţării, a apăsat pe acceleraţie şi a ajuns acolo unde astăzi fermierii sunt, cei care îi recunosc activitatea într-o perioadă scurtă de timp şi folositoare pentru agricultura ţării. În agricultură toate proiectele sunt prioritare, unele sunt vitale, de aceea din prima oră a activităţii mele mă voi ocupa de acest lucru”, a explicat Petre Daea.

El a susţinut că „vede cu multă îngrijorare” faptul că în PNRR nu există bani pentru irigaţii.

„Cu îngrijorare, pentru că n-am înţeles de ce foştii miniştri nu au putut să prezinte Comisiei Europene acel interes formidabil pentru Europa şi pentru România. Nu este posibil să ai o Europă verde cu o Românie uscată. În al doilea rând, nu mi-am putut imagina, ca agronom, ca inginer în domeniu, să nu aibă argumentele tehnice care să fie prezentate la Comisie, în aşa fel încât să asiguri Uniunii Europene de două culturi extrem de importante – şi anume cultura soiei (…) şi cultura porumbului”, a explicat social-democratul. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare