Ministrul de externe maghiar: Noi suntem guvernul reducerilor de impozite

Introducerea impozitului minim global se confruntă cu dificultăţi pe care noi, „guvernul reducerilor de impozite”, „nu le putem depăşi”, a declarat, miercuri, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, la Madrid, mass-mediei publice ungare. Cu cât impozitarea muncii şi a întreprinderilor este mai mică, cu atât mai mult contribuie la competitivitate, a declarat şeful diplomaţiei ungare, informând despre întâlnirea cu secretarul de stat american Antony Blinken. Acest lucru a fost dovedit prin exemplul Ungariei care, în fiecare an, a înregistrat recorduri de investiţii, deoarece are cel mai mic impozit pe profit din Europa.

Acesta a subliniat că “noi suntem guvernul reducerilor de impozite” şi, într-o situaţie extrem de dificilă pentru economia mondială, inclusiv pentru economia europeană, o creştere a impozitelor ar avea consecinţe economice tragice şi ar ameninţa mii şi zeci de mii de locuri de muncă în Ungaria.

Politicianul de la Budapesta a mai afirmat că problema impozitului minim global a generat dezbateri aprinse şi în Statele Unite, unde una dintre principalele priorităţi economice ale administraţiei democrate este de a lua o decizie privind introducerea acestuia cât mai curând posibil, în cât mai multe ţări din lume. În acelaşi timp, republicanii se opun cu vehemenţă acestei legislaţii, a mai precizat Szijjártó.

Acesta a adăugat că au primit, marţi, o scrisoare din partea a doi deputaţi republicani care şi-au exprimat aprecierea pentru faptul că “noi refuzăm introducerea impozitului minim global” şi pentru că “politica noastră fiscală este orientată spre creştere”. Există o consultare profesională permanentă cu republicanii, a adăugat ministrul ungar al afacerilor externe.

Acesta a declarat că, dacă în Ungaria s-ar introduce impozitul minim global, “ne-am pierde complet avantajul competitiv”. Timp de 12 ani, politica fiscală a fost modelată după o strategie clară, povara fiscală impusă forţei de muncă şi a întreprinderilor a fost redusă în mod constant, iar politica fiscală ungară se axează pe consum, a explicat politicianul. Acest lucru nu poate fi schimbat într-o perioadă scurtă, a mai adăugat politicianul, precizând că există şi o decizie parlamentară conform căreia guvernul să nu aprobe introducerea impozitului minim global.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare