Criza apei în Italia: Se interzice a doua spălare a părului la coafor

Pentru a face față crizei apei și a nu folosi apa, autoritățile italieneau cerut oamenilor să nu spele mașinile, să nu umple piscinele și să ude grădinile cu moderație. Dar în Castenaso, în zona Bolognese, nimeni nu se aștepta să fie nevoit să renunțe chiar și la a doua spălare a părului la coafor, scrie Gazeta Românească din Italia.

Curiosa interdicție este scrisă negru pe alb într-o ordonanță anti-risipă semnată de primarul Carlo Gubellini. Motivația? Un robinet lăsat deschis, explică Municipalitatea, livrează în medie 13 litri pe minut. Mult prea mulți într-un moment de urgență, mai ales dacă înmulțești cifra cu numărul de frizerii și coaforuri din localitate, circa zece, scrie tgcom24.

Pentru cei care nu respecta ordinea, exista penalitati. Încălcarea prevederilor atrage aplicarea „o sancțiune administrativă pecuniară de la 25 la 500 de euro”, cu reducere dacă se plătește în termen scurt.

Alte interdicții sunt prevăzute în ordonanță. În intervalul orar 8-21 nu este posibilă folosirea apei potabile din rețeaua de apă pentru uz necasnic, în special pentru udarea grădinilor de legume, grădinilor și spălarea vehiculelor. Umplerea piscinelor, atât publice, cât și private, este permisă numai după acordul cu administratorul rețelei de apeducte.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare